Povestea bizara a marimilor plus size

In trecut, cele mai multe femei isi confectionau singure hainele sau apelau la serviciile unui croitor, asa ca nu era nevoie de utilizarea unor masuri standard, iar ideea de marimi plus size nici macar nu exista. Dar cand tot mai multe femei au inceput sa cumpere haine de-a gata, s-a impus crearea unui sistem de standardizare a masurilor.

Un sistem de marimi confuz care excludea siluetele plus size

La inceputul anilor 50, Biroul National de Standardizare, o agentie guvernamentala, s-a ocupat de aceasta problema. Dupa trei ani de munca asidua, a fost stabilit un set de masuri standard, care insa nu s-a bazat pe un esantion suficient de variat. Procesul s-a repetat cativa ani mai tarziu, de data aceasta strangandu-se informatii de la un numar foarte mare de femei din fortele aeriene americane, unele din cele mai antrenate si in forma persoane din tara. Setul de marimi avea in continuare un caracter oarecum confuz, iar femeile carora li se potriveau marimi plus size (asa cum sunt considerate astazi) s-au vazut puse in situatia de a nu-si putea gasi pur si simplu haine pentru viata de zi cu zi, nemaivorbind de rochii de seara pentru evenimente speciale.

De ce marimile hainelor nu corespund de la un magazin la altul?  

Asa cum s-a intamplat mereu de-a lungul istoriei, conformatia fizica a femeilor a inceput sa se schimbe, ca o consecinta a modificarii stilului de viata, iar industria modei a modificat setul de masuri astfel incat sa multumeasca mai multa lume.

Marimile dinspre capatul de sus al graficului au fost etichetate ca marimi cu cateva unitati mai mici, aparand asa numitele „vanity sizes”, insa sistemul conceput era unul foarte delicat si costisitor. In 1983, guvernul american a renuntat sa se mai implice in standardizarea masurilor, acestea ramanand la latitudinea producatorilor de haine. De aceea variaza marimile pieselor vestimentare de la o firma la alta, in functie de politica si preferintele fiecarei firme.

Ce s-a intamplat cu marimile plus size?

Idealul feminin de frumusete s-a aflat mereu in continua schimbare, iar in perioada rochiilor cu crinolina, singurele masuri care se luau inaintea confectionarii unei piese vestimentare erau cele de la bust. Dupa stabilirea tabelului standard de marimi, femeile care nu se incadrau in acesta nu aveau acces la noile modele de rochii, fiind practic obligate sa poarte haine fara forma si farmec. In plus, majoritatea celor din industria modei au considerat (si inca o mai fac) ca nu este profitabil sa foloseasca o multime de resurse pentru a crea modele de rochii plus-size.

Pentru ca nu este suficient sa iei o rochie de ocazie marimea 38, sa-i maresti tiparul si sa speri ca se va potrivi marimii 48. Siluetele plus-size sunt foarte variate, iar pentru a-si asigura satisfactia clientelor, producatorii de haine ar trebui sa investeasca foarte mult in procesul de realizare a tiparelor, lucru pe care, din nefericire, multi nu sunt inca dispusi sa-l faca. Abia odata cu aparitia Internetului, vocile femeilor cu siluete voluptuoase au inceput sa se faca auzite, determinand industria modei sa includa marimile plus size in colectii si pe podium.