Niciun produs
Prețurile includ TVA
În fiecare zi, suntem motivați de dorința de a crea rochii de eveniment inedite pentru toate categoriile de ocazii speciale, păstrând mereu în minte o hartă a portretelor personalităților feminine.
Asumă-ți și tu visul Miss Grey, purtând creații vestimentare în spatele cărora se află povești despre tine, despre armonie, frumusețe și eleganță.
Atunci când pasiunea întâlnește determinarea, orice vis devine realitate. Iar visul Miss Grey a fost acela de a vorbi într-o manieră inedită despre frumusețe, eleganță și feminitate.
Asumă-ți și tu visul Miss Grey, purtând creații vestimentare în spatele cărora se află povești despre tine, despre armonie, frumusețe și eleganță
Ne-am dorit ca fiecare femeie să îndrăznească mai mult, să creadă în visurile ei, să își cunoască atuurile și să înțeleagă că este deosebită. Însă nu oricum, ci alegând să-și exprime personalitatea prin ținutele purtate.
Brandul Miss Grey este animat de spiritul grației feminine, iar în spatele acestuia stă o echipă extrem de pasionată și determinată care și-a însușit visul nostru. Fiecare creație Miss Grey reprezintă o aventură în universul desăvârșit al rafinamentului și feminității, purtând în armonia liniilor și calitatea cusăturilor povestea originală a fiecărei femei care se regăsește în ea.
Miss Grey a început să prindă contur în anul 2012, la inițiativa Cristinei Oprea, care a pus bazele acestui brand 100% românesc.
Materialele folosite sunt importate direct de la producători din India, Coreea, Emiratele Arabe, majoritatea lor fiind create manual.
Creațiile noastre poartă eticheta ”Proudly Made In Romania” pentru că produsele sunt fabricate exclusiv în România. Suntem mândri de acest lucru, având în vedere faptul că majoritatea brandurilor de lux (Armani, Gucci, Prada, Louis Vuitton etc.) au ales să producă în țara noastră și, mai mult decât atât, câteva dintre aceste mărci faimoase au lucrat cu noi.
După Revoluția din 1989, piața a fost inundată de produse turcești și chinezești, iar lunga tradiție a industriei textile românești, apreciată la nivel global, a fost dată uitării. Dar lucrul acesta nu ne-a împiedicat să alegem varianta mai costisitoare a producției în fabrica proprie, cu unicul scop de a garanta consumatorului satisfacția absolută prin calitatea superioară a creațiilor noastre.
Echipa este instruită în permanență prin programe de pregătire, pentru a da dovadă de un profesionalism la cele mai înalte standarde. Acordăm o atenție deosebită nevoilor clientelor noastre, iar în relațiile cu oamenii punem comunicarea pe primul plan. Și, cel mai important aspect este acela că tot ceea ce facem, facem cu dedicare totală, din pură pasiune.