rootfoot

Ce tinute office porti iarna ca sa iesi in evidenta la birou

Dupa sarbatorile de iarna, cand abia ai prins gustul relaxarii si confortului, ultimul lucru pe care ti-l doresti este sa porti din nou tinute office in locul hainelor comode rezervate orelor de tihna alaturi de cei dragi, sau al rochiei luxoase cu care ai facut senzatie la petrecerea de sfarsit de an. Totusi, mai bine lasi regretele deoparte in favoarea satisfactiei date de niste rochii office de iarna spectaculoase, care te vor scoate in evidenta printre tinutele business din jur, terne si fara personalitate, devenite aproape niste uniforme.

 

Daca alegerea unei tinute office adecvate se dovedeste a fi o sarcina sacaitoare si complicata dimineata, incearca sa-ti pregatesti din timp cateva variante vestimentare potrivite pentru birou. Iti punem la dispozitie cateva sfaturi care sa te inspire, iar compunerea tinutei office va deveni curand una din activitatile tale preferate.

 

     

    Culorile potrivite pentru rochia office de iarna

     

    Regulile cromatice ale vestimentatiei ideale pentru birou sau pentru intalnirile de afaceri spun ca o tinuta office corecta trebuie sa aiba una din urmatoarele culori: verde, albastru, maro si negru.

     

    Intr-adevar, rochiile in aceste nuante inspira incredere, profesionalism si seriozitate, insa daca mediul de lucru iti permite, o rochie office de iarna intr-o nuanta inchisa de galben mustar cu un design cat mai simplu poate face diferenta dintre un look banal si unul impresionant. Acelasi lucru este valabil si pentru rochiile business in nuante de rosu inchis sau mov. Evita tonurile aprinse de galben, rosu, roz, pastelurile si nuantele metalice si ai grija ca accesoriile sa nu fie nici ele stridente.

     

    Detaliile ultra feminine nu trebuie sa domine tinuta office

     

    O tinuta office de inspiratie masculina poate avea farmecul ei, insa nimeni nu poate contesta sarmul unei rochii office de iarna care-ti pune subtil in valoare formele si adauga look-ului tau o nota delicata. Cu alte cuvinte, poti purta tinute business in care se regasesc detalii de croiala feminine, precum volanele sau fundele, insa trebuie sa ai grija la felul in care se integreaza in croiala.

     

    O rochie cu funda la gat, de exemplu (modelul preferat al Doamnei de Fier, Margaret Thatcher) este perfecta pentru a te impune la o sedinta, iar o rochie office cu un volan subtil pe umeri iti va asigura o prezenta impecabila. Asta nu inseamna ca vei putea include in garderoba ta business rochiile elegante din dantela cu paiete sau pe cele cu multe volanase sau transparente.

     

    Missgrey @ Jan 04, 2018 +